Despre noi 

Povestea începe ca orice poveste....... demult.... în anii copilăriei, când o fetiță creștea sensibilă la tot ce o înconjura. Îi era mai ușor să-i înțeleagă pe cei care erau marginalizați și să vorbească cu ei. Crescând își punea întrebări despre oameni și cum au ajuns ei pe pământ, cum sunt construiți. Întrebările au continuat, la care s-au adăugat și altele în timp. Ușor a apărut o idee - aceea de a-i ajuta pe ceilalți. Începuturile au fost atunci când fetița devenită adolescentă își dă seama că psihologia poate fi cuvântul și profesia ce definea ceea ce își dorea.  Pașii au purtat-o spre Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, unde a finalizat studiile de licență și master, ulterior simțind că mai are de adăugat ceva la valiza cunoașterii a urmat cursurile școlii de formare a Asociației de Psihoterapie Integrativă și Psihologie Clinică din Iași. Parcă totuși drumul nu se putea încheia, astfel începe și studiile doctorale în domeniul psihologiei pozitive și sociale. În tot acest timp se perfecționează printre copii și părinții acestora, profesând ca psiholog și psihoterapeut în mediul școlar.

Dar ca în orice poveste care devine realitate, apare un vis - acela de a fi mai aproape de oameni și de a le fi alături în călătoria lor persoanlă. Astfel ia naștere emovere.  Așa cum un pentru ”a crește un copil este nevoie de un sat întreg”, lucrurile mărețe se fac în echipă. Acestui vis i se alătură încă un psiholog și psihoterapeut, precum și un consilier educațional.


Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți